Istoric

Satul turistic Gărâna este aşezat pe panta de lângă Valea Lupului, casele înşirându-se de la cota de 800 m la intrare, la 1000 m în dreptul bisericii romano- catolice „Sf. Therezia de Avilla” (1971) şi 1100 m la limita de sus a localităţii.
Gărâna, situată la nord-est de masivul Semenic, este înfrăţită cu Brebu Nou aşezat pe Coasta Brebului, lângă Lacul Trei Ape.
Satele Brebu Nou şi Gărâna au luat fiinţă aproape în acelaşi timp, în 1827, respectiv 1828, prin aşezarea în aceste locuri a primilor colonişti germani (67 familii în Gărâna şi 72 familii în Brebu Nou). Numele de „pemi” germani li se trage de la Boemia, ţinut din partea de nord-vest a imperiului austro-ungar. Parte din ei au venit din părţile deluroase şi muntoase ale Tirolului sau din zona Alpilor Germani.
Numele satului turistic Gărâna are semnificaţia de „tăietură în pădure”, iar în limba germană este denumit Wolfsberg. Pentru turiştii care nu au mai fost în zonă, comuna din care face parte satul Gărâna are denumirea celuilalt sat, „frate geamăn”, Brebu Nou. Acestui sat i se spune în limba germană Weidenthal.
Cele două sate sunt considerate „gemene” deoarece au o istorie comună asupra vieţii locuitorilor. Sunt 185 ani de când pemii germani au fost „aşezaţi” aici de către administraţia habsburgică a vremii. După numai cinci ani însă de la venire, la 14 septembrie 1833, din cauza condiţiilor neobişnuit de grele de trai şi muncă, li s-a aprobat să se „răspândească prin ţară”: „Ca urmare, 268 de familii, socotindu-le şi pe cele din Lindenfeld şi Sadova, s-au dispersat în localităţile din vestul Banatului, majoritatea aşezându-se în Măureni, satele lor rămânând pustii, iar din coşurile caselor părăsite nu a mai ieşit nici un fir de fum.” [Fabian F.V., 2002].
După numai doi ani de „pribegie prin pusta bănăţeană”, unde viaţa n-a fost cu nimic mai uşoară, o parte a pemilor plecaţi s-a reîntors la vetrele lăsate la poalele Semenicului pentru a-şi continua viaţa aici. „La Gărâna s-au întors, atunci, 53 de familii, iar la Brebu Nou alte 46 familii care şi-au reluat traiul şi obiceiurile, au început să reanime locul şi împrejurimile sale.” [Fabian F.V., 2002].
În perioada care a urmat, cea a St.E.G-ului, munca pemilor germani la pădure nu a fost deloc uşoară, pentru a se asigura lemnul necesar în producerea mangalului. Peste săptămână lucrau la tăiatul şi plutăritul lemnelor, iar sâmbăta reveneau acasă osteniţi şi lucrau în grădinile proprii. Dovedindu-se agricultori la fel de pricepuţi, pemii germani au aplicat cu mult timp înainte de a deveni o modă „rotirea culturilor”, pentru a obţine recolte cât mai bune de cartofi şi „brozbe”, iar în câmp, ovăz şi secară.
Femeile pemilor erau tare harnice şi, cât timp bărbaţii erau plecaţi la pădure, duceau greul la sapă şi la „tras” cu coasa. Tot ele erau cele care pregăteau inul, separau smântâna, preparau brânza dulce de vacă şi băteau untul, după care făceau zeci de kilometri pe jos, cu „brenta în spinare” până la Reşiţa, pentru a-şi vinde produsele şi a aduna un ban în plus, necesar traiului şi gospodăriei lor.
Având gospodăriile într-o ordine şi curăţenie de invidiat, excursioniştii au căutat găzduire în locuinţele personale ale pemilor. Începutul l-a făcut un bătrân localnic, prin 1900, care fiind un om cu iniţiativă şi-a pus la dispoziţie locuinţa vizitatorilor ocazionali veniţi la Gărâna să vadă frumoasa localitate montană.
La „Jacob Bacsi” îşi petreceau vacanţele chiar şi mai marii UDR-ului (Auschnit şi Pop) care, asemenea celorlalţi turişti, făceau lungi plimbări cu săniile sau schiurile trase de cai. Tot aici se serveau specialităţile locului şi se satisfăceau cele mai rafinate preferinţe.
Al Doilea Război Mondial a dus la un regres al populaţiei, mulţi bărbaţi au căzut pe front. Al doilea calvar a fost cel al deportărilor nemţilor în URSS pentru aşa zisa „muncă de reconstrucţie”, care de fapt a fost o muncă de exterminare.
Din cei 250 de pemi (118 bărbaţi şi 132 femei) s-au mai întors după 2-6 ani doar 228. Din 1975 au plecat tot mai mulţi în Germania, culminând cu plecările celor 1448 de persoane între 1989 şi 1991.
Acum, prin Frontul Democrat German, se reînvie vechile tradiţii, printre care şi cea a Kirchweihului din luna octombrie, veche sărbătoare religioasă şi culturală care adună anual pe foştii fii ai satului plecaţi pe alte meleaguri, dar şi mulţi români. Ei revin „acasă” ori de câte ori au prilejul; cei care nu şi le-au vândut, îşi rânduiesc gospodăriile şi petrec la baluri şi sărbători, simţindu-se în continuare ai locului care îi atrage ca un magnet.
Pentru a ajunge la Gărâna, drumul principal de acces îl reprezintă traseul Reşiţa – Văliug – Gărâna, în lungime de 38 km. Din drumul principal Prislop – Trei Ape porneşte drumul comunal care străbate aşezarea, urcând coasta dealului, dar, pe măsură ce urcă spre centrul satului Gărâna, panta devine mai domoală. Trecând prin sat se pot vedea vechile case simple, dar îngrijite, cu frontul la stradă, curate şi văruite în cele două culori alb şi verde care le-au dat mereu un aspect plăcut şi stil unitar. Printre ele sunt integrate casele renovate sau nou construite. Aici, ca şi la Brebu Nou, casele şi-au schimbat proprietarii şi, în locul celor emigranţi, trăiesc, mai ales sezonier, timişoreni şi reşiţeni îndrăgostiţi de aceste locuri montane.
În plimbarea prin sat căutaţi casele care au în geam flori de muşcată, vara, şi borcane de castraveţi puse la soare, toamna. Aici veţi gusta produse tradiţionale proaspete. Iar la casa de la „Moara cu roată” (1832) veţi găsi smântână, brânză dulce şi unt ca pe vremurile bunicii sau „ca la mama acasă”.
Zona impresionează din primele momente. Dacă se prinde un răsărit de soare pe drumul de la Prislop la Trei Ape, se va observa că aerul de deasupra văii pârâului Grădişte ce curge în dreapta drumului are o culoare de o nuanţă albăstruie şi un parfum aparte dat de mugurii şi de răşina brazilor ce împânzesc versantul ce coboară de pe culmea Semenicului. Acest aer este de fapt ozonul eliberat de oxigenul din atmosferă. Este cunoscut faptul că oxigenul obţinut în anumite condiţii de temperatură şi presiune atmosferică, sub acţiunea razelor solare ultraviolete, poate forma molecule compuse din trei atomi de oxigen, adică ozonul. Acest ozon este un oxidant puternic al sângelui, de unde şi miraculoasele sale calităţi terapeutice.
Deşi Gărâna este situată în plină zonă montană la 900 m altitudine, satul turistic este ocrotit de înălţimile din jur astfel că verile sunt plăcute, răcoroase şi umede, temperatura fiind între 180C şi 250C, una confortabilă pentru turişti.
Iernile sunt reci şi chiar geroase, fiind nevoie de o căldură în casă cu lemne uscate de fag sau „băgrin” (salcâm), care trosnesc la gura sobei.
Pentru cazare şi masă sunt 10 pensiuni, una mai interesantă decât alta, cu nume bine alese şi sugestive pentru vizitatori: La Răscruce, Briza Muntelui, Gotschna, Wolfsberg, Sus în Sat, La Scena ş.a. Scena marilor festivaluri este în Valea Lupului şi creează o imagine în care rusticul şi modernul îmbrăcă forme care converg şi se integrează încântător în peisaj.
Lângă Gărâna, pe pârâul Grădişte se poate face baie şi se pot găsi locuri de campare. Din Gărâna sunt multiple posibilităţi de drumeţie spre cele trei vârfuri ale Muntelui Semenic, la Baia Vulturilor sau la Schitul „Sfântul Ilie”.
Dacă Gărâna este locul fertil de întâlnire a artelor, de la muzică de jazz, folk şi rock până la sculptură şi pictură, Brebu Nou este punctul de start al pasionaţilor de motociclism care participă la concursul pe teren accidentat EnduROmania.
Zilnic se pot face plimbări lungi (5 km) între Gărâna şi Trei Ape.